Salutari!
Motivat atat de topicul baietilor care invita doar raceri pe Transfagarasan cat si de cel al respectabilului domn Constantin, 1000km/zi la 79 de ani, m-am pornit si eu intr-un record personal: 595 km in juma de zi la 32 de ani, pe Transfagarasan.
S-a sincronizat perfect si cu livrarea unui desen in Pitesti.
Traseul e cel de-aici.
M-am trezit vineri dimineata (am avut liber la munca) la 6:20 cu avant si dorinta de a pleca la 7. N-am reusit decat la 7:40, cand am dat nas in nas cu traficul bucurestean de vineri dimineata. Bleah. Ii respect pe cei care se avanta zilnic cu mobrele sau scuterele prin Bucuresti.
Cu exceptia Pitestiului, drumul a fost extrem de liber. A fost prima oara cand am urcat cu motorul pe Transfagarasan si Cheia.
Mi s-a parut absolut magnific si cred ca o sa-l fac din nou.
In drumul spre Pitesti i-am dat putin mai “tare”, tare pentru mine si pentru capacitatea motorului cu rider de 95kg.
La mine a mers invers dieta de vara. Nu pot sa zic ca m-a incantat sau ca ar fi o experienta pe care as vrea s-o repet .
Eu am fost dintotdeauna pasionat de fotografie.
Am realizat ca prin mersul cu motocicleta eu imi adresez o frustrare pe care am adunat-o din mersul cu masina. In multe excursii de pana acum, fiind la volan, am avut piticul pe creier ca nimeni nu face poze. Dar in foarte multe locuri nu ai unde sa opresti pe dreapta, restul familiei nu e asa interesata sa prinda vreun cadru, se frustreaza daca tu opresti din 20 in 20 de metri sa admiri peisajul, si daca fac vreo poza, e cu telefonul si iese in ceata si cu reflexia lor prin geam.
Cu motorul poti sa opresti practic oriunde pe traseu, in afara soselei, daca ai 20 cm langa carosabil, fara sa incurci pe nimeni si eventual poti sa intorci foarte usor pe sensul celalalt.
La prima oprire aveam in plan sa urc cele 1480 de trepte pana la Cetatea Poenari, dar spre surpriza mea si a celorlalti oameni, ne stransesem vreo 10, era inchis accesul. Se poate vizita numai in grupuri organizate, fie de la 10:00 fie de la 15:00.
La Vidraru, muzica de club si cateva masini:
Fiind vineri, a fost foarte putin trafic. Am intalnit in schimb o multime de motociclisti cu numere straine. De cateva ori m-am dat mai pe dreapta pe serpentine ca sa le fac loc sa ma depaseasca, mergeau destul de tare oamenii pe drumurile astea necunoscute si imprevizibile din Romania. Prioritatea mea era sa merg in limitele skill-ului meu, sa nu ajung in vreun hau cu motorul. Dar oricum reuseam sa depasesc cam toate masinile pe urcare.
Deja dupa Vidraru incepuse sa se raceasca serios, am regretat un pic ca am plecat fara un hanorac de pus pe sub geaca.
Poza si la cascada Caprei.
M-am incalzit la lacul Balea cu un Kurtos, pe care am ajuns sa-l impart cu un cuplu de olandezi, in fata toaletelor.
Am invatat sa fiu mai atent unde parchez – am tendinta de a cobori in panta, pana intr-un loc unde nu mai pot sa o trag inapoi ca e deal, si in fata nu mai am unde sa ma duc.
Pe olandezi i-am observat ca se targuiau cu doamna de la toalete pentru ca nu aveau lei, decat euro, si n-au fost lasati. Pe principiul daca n-aveti lei pentru toaletele din plastic si fara hartie, voi, turistilor straini care ne aduceti bani in tara, mergeti si va pisati in tufisuri mai incolo, adica tot pe tara asta frumoasa pe care voi o vizitati si noi pretindem ca o protejam.
Le-am oferit eu 6 lei.
Am stat un pic de vorba si am aflat ca si el are motocicleta, ca au doi copii, si despre Romania au zis ca e frumoasa, dar soferii sunt nebuni si drumurile au multe gropi.
Impreuna am concluzionat ca drumurile sunt proaste dar oricum te uiti in sus ca sa admiri privelistea.
Am coborat pe partea cealalta, spre Fagaras, Brasov si cu intoarcere pe Cheia.
Deja se insera si n-am mai avut starea sa ma opresc sa fac poze, oricum planuiesc sa revin pe Cheia, e incredibil de frumos drumul asta, virajele perfecte pentru motociclete.. inteleg acum un pic mai bine ce inseamna “Hai sa ne dam pe Cheia”.
In Bucuresti am intrat pe la 20:00, rupt, dar fericit. Si fara carcei la degete cum mi se intampla dupa primele iesiri de 60km la inceputul anului. A fost cel mai lung (si obositor) traseu de-o zi de pana acum. Dar si cel mai frumos.
