Ce drumuri superbe avem prin tara!
Pacat ca sunt toate departe de Bucuresti. Pentru prima data ii invidiez pe cei din zona muntilor, arunca o piatra si-au ajuns in mijlocul naturii.
Si al unor oameni mai speciali. Oameni care iti arata pumnul ca treci cu motorul prin satul lor.. cu 60km/h. Oameni care, presupun eu, le dau cailor laxative.. altfel nu-mi pot explica darele de balega lungi de un kilometru. Si incep mereu in curbe. Cred ca s-au prins cum sa tina motoarele departe..
De data asta nu mi s-a mai rupt cablul de ambreiaj (sau cum cobea cineva, cel de acceleratie – hah!).
Am mai avut in schimb inca trei premiere pe care mi le trec sub centura novice a experientei:
- Traversarea de parau.
- Cativa kilometri pe drum forestier, ridicat in scarite.
- Urcat si coborat un deal cu iarba multa, destul de abrubt.
Dupa mica dezbatere de pe celalalt thread, am ales sa merg spre Siriu pe ruta Bucuresti – Ploiesti (DN1) si apoi prin diverse localitati pe DCuri.
Am plecat de-acasa pe la 9 si m-am intors la 19:00. Dus-intors si explorat, 406 km. Cam rupt, recunosc (ieri m-am intors dintr-o alta vacanta dupa 10 ore pe avion/autocar).
Dupa DN1 drumul a fost liber si frumos. Mers relativ legal.
Primul loc care mi-a atras atentia, desi nu mai stiu exact locatia, era o zona deluroasa taiata de un parau.
M-am dus, am aruncat o privire, nici urma de namol, si-am zis hai, asta e de Domi!
E fix sentimentul ala de cand esti copil, il vad si-n fetita mea, bucuria de a sari, de a te balaci intr-o balta.
Mi-am udat cizmele si pantalonii. Am trecut de doua ori.
Stiu ca paraul asta il puteati trece si cu un supersport, dar ma rog, eu m-am bucurat din nou de capra mea inalta care-mi permite sa explorez in limitele mele. Ca ale ei sunt departe.
Oprit pe serpentine pentru a admira vederea (+1 avantaj motor si posibilitatea de a trage dreapta oriunde intre boscheti).
Drumul pana la barajul Siriu absolut pustiu. Cred ca s-au dus toti pe Transfagarasan. Multumesc din nou colegilor pentru sfaturile bune.
Mi-am facut si-un prieten. M-a lasat sa o pozez de aproape.
La intoarcere eram dornic sa explorez si partea cealalta a barajului. 122m inaltime, al doilea baraj din Romania ca dimensiune.
M-am apropiat cat m-a lasat drumul. Niste.. copii faceau baie in rau. Cu ei n-am tinut sa ma imprietenesc.
Urmatorul popas trecut in GPS: cascada Pruncea. De la DC64 sunt cam 6.5 km pana la cascada, dintre care cred ca vreo 4 de pietris cu nisip.
Fain sa depasesti cele cateva masini chinuite prin gropi, inclusiv un melc cu un Duster.
Am facut aproape tot traseul cu pietris stand in picioare. Mi-a iesit, m-am descurcat ok, cu 30-40km/h. Deja am prins curaj.
La cascada nu era nimeni. Am cocotat motorul pe-o bordura, pe marginile podului – aici poate am riscat un pic, daca ma dezechilibram sau o scapam un pic, ajungeam in albia raului la 5 metri sub pod..
La intoarcere, rupt de oboseala dar tot bucuros sa mai admir o data privelistea asta frumoasa inainte sa trag dreapta si sa mai stam un pic la umbra, atat eu cat si capra mea frumoasa.
Nu departe dupa benzinarie.. am vazut niste dealuri inalte. Pline cu iarba. E un camping semi-amenjata la baza, dar pustiu.
Mi-am dat seama ca imi doresc o talpa mai mare pentru cric. Sau macar sa tin la indemana o placa de lemn pe care s-o asez sub cric.
Bai cat de incantat si cu zambetul pe buze eram dupa ce-am ajuns in varf .
Asa m-am simtit si cu excursia asta, ca am reusit sa mai urc un pic mai sus pe muntele asta numit motociclism.
