Anul asta am vrut sa ajung la Electric Castle sa o vad si eu pe Flori si Masina.
Si am zis, decat sa merg cu 4 roti si sa sufar in trafic, mai bine sa sufar pe motocicleta :)) si sa vad si eu un pic din Transilvania pe motor.
Ba si am suferit. Pe tot traseul asta de o mie si ceva de km dus intors, in doua zile.
Vineri, drumul spre Cluj si EC.
Am plecat vineri la 11, arata soare pentru toate judetele, m-au prins 3 ploi. Mi s-a rupt si geaca de ploaie.
Apoi i-am rupt eu o maneca de frustrare ca iar trebuie s-o pun pe mine, si 10 minute mai tarziu ieseam din ploaie si iar muream de cald.
Valea Oltului frumoasa ca intotdeauna. Si uda pe ultimii 50 de km inainte de Sibiu.
Langa fiecare oras mai mare, coada de masini. Pe langa multe am depasit prin dreapta, prin afara asfaltului, mergand in scarite.
Drumurile ca in palma, autostrada mare si frumoasa, iar vantul imi da palme peste casca. Tin 120-130.
Un varf de 164km/h.
Intru iar in ploaie cu soare pe centura Clujului. Iar baga telefonul in punga de ikea. Pune iar geaca. Sau ce-a mai ramas din ea.
Recunosc ca pe aproape tot drumul spre Cluj mi-am dorit sa fiu in masina sau macar intr-un RT1200.
Era sa o patesc intr-una din localitati. O duba avea cedeaza trecerea. Eu veneam pe drum cu prioritate dar vazand-o ca sta sa plece, am incetinit.
Omul a crezut ca incetinesc ca sa intru probabil pe strada de pe care iesea el si da sa iasa in drum. La cativa metri de el contravirez, el ramane pe loc, eu merg mai departe ca cat pe mine. Daca iesea ..
Singura portiune care mi-a placut a fost de off, prin coada de masini din DN pana la castelul Bannfy din Bondita, pe drum pietruit, pe care masinile stateau la coada si se chinuiau sa mearga, eu zburdam vesel in scarite.
Foarte putine motociclete in parcare. Baietii de la intrare ne-au lasat fara sa platim.
Singura surpriza neplacuta a fost la intrarea in zona de camping, unde te controleaza in bagaj si nu mi-au permis sa intru cu setul de chei, imbusuri si un sfic, pe motiv de .. siguranta. Am batut iar obosit drumul inapoi pana la parcare si din fericire au incaput incuiate sub sa.
Am prins-o pe Flori si Masina. Fu scurt dar intens. Restul serii am mai stat de vorba cu prietenii, am mancat si-am baut vreo 2 beri.
La 1 eram in cort, incercam sa adorm pe duduiala si in frig. Cu siguranta eram singurul. Ba ce frig a fost noaptea.
Sambata, spre Rosia Montana si Transfagarasan si povestea cu accidentul.
(Cluj, Rasul Aries, cascada, off spre Biserica scufundata din Geamana si Cariera Rosia Montana)
M-am trezit la 7 jumatate si am reusit sa plec la 10. Mai intai m-am oprit in Cluj unde trebuia sa ma vad cu un prieten.
Am zis daca tot am ajuns pana aici sa urc si sus la belvedere. Frumos orasul.
Am intrat apoi pe unul din noile mele drumuri preferate, DN74. Ondulat, inconjurat de dealuri, merge pe firul raului Aries. Calitatea asfaltului nu are nici cea mica mai importanta, cu cat mai prost cu atat e mai gol si mai putin circulat. Peisajele insa sunt de vis.
Blana pe langa masini. Mai incet prin curbe pentru ca si aici, ca in toata Romania, se taie linia continua. Ma intreb de ce nu ne invata in scoala de soferi cum sa luam curbele. A, pentru ca nu ne invata nici in scoala pentru A. Valabil si pentru Bulgaria.
Tot pe raul Aries e o coborare pana in rau cu un peisaj extraordinar. Am trecut prin rau pana la prundul format spre mijloc, dupa ce m-am asigurat ca nu sunt sanse sa raman blocat acolo.
Mirific. Imi doream mult sa fac o baie. Mult.
Am oprit la Cascada Sipota:
Urcarea spre Biserica scufundata din Geamana
Se face pe un drum forestier relativ usor. Cateva portinui cu bolovani in panta, dar nimic de speriat. Am luat-o la un moment dat pe drumul gresit si am ajuns pe langa o cabana. Domnul de acolo mi-a aratat puie, a crezut probabil ca sunt de la MSD. Mi-am amintit de scenariul cu ciobanul si am facut repede cale intoarsa, oricum era o fundatura prin care nu voiam sa trec singur.
Am gasit si drumul cel bun pana langa lac, o frumusete. Coborarea spre zona cu biserica nu e semnalizata si am ratat-o prima data, dar nu cu mult.
Liniste absoluta. Peisaj de pe alta planeta. Totul inlemnit. Si trist.
E spectaculos, dar voiam sa ies cat mai repede de-acolo.
Urcarea continua spre cariera.
Se pare ca pe drumul asta ajungi fix in inima exploatarii de la Rosia, insa pe partea cealalta, pe iesire, e bariera.
Vederea de pe platou e superba, si seamana mult cu Podul cu Florile.
Nu cred ca aveam voie acolo, dar din nou, urcand din sate, nu e absolut nici un semn. Doar vreo 5 caini care vin sa te intrebe ce cauti acolo.
Aici aveam impresia ca sunt la furat si ca n-am ce sa caut acolo.
Si aici, e un peisaj din alta lume.
La iesirea din zona asta, cum ziceam, era paznic cu bariera. A parut mirat sa ma vada insa mi-a deschis fara probleme sau intrebari si i-am multumit.
Oricum vazusem un spatiu pe langa bariera pe langa care as fi incaput in cazul in care avea placerea sa stam de vorba.
Dupa o oprire de alimentare si poza cu un Ferrari, inchiriat pentru o nunta locala, blana pe DN75. Fratele lui DN74 ca si frumusete.
Acum am descoprit ca motocicleta asta stie sa faca dirty duck face.
Accidentul de pe Transfagarasan
Planul era sa merg blana prin Alba Iulia, sa alimentez la Sibiu si sa fac Transfagarasnul cu coborare spre Curtea de Arges inainte sa se intunece. Stiu ca se face foarte frig pe sus dupa lasarea serii. Am ajuns aici pe la 18:30, increzator in fortele proprii si focusat in curbe.
Pana cand, intr-una dintre curbe, doi motociclisti intinsi pe jos, si mobrele in mijlocul drumului. Nu se intamplase cu mai mult de 5-10 minute in urma, erau doar cativa oameni. Am oprit si eu. Mi s-au inmuiat picioarele. Sunasera deja la ambulanta. Doi soferi au fost amabili sa ramana la intrararile din curbe ca sa atentioneze soferii.
Dintre toti motociclistii care au trecut pe-acolo, un singur cuplu a oprit si s-a dat jos si a stat de vorba.
Am incercat sa ajut cat am putut. I-am rugat sa nu se miste. Le-am scos actele din top case. Am cautat cheile de la motor. I-am pus sa isi sune familia de doua ori, sa le spuna ce s-a intamplat, si apoi sa le spuna la ce spital o sa ii duca. Am facut schimb de numere de telefon. La venirea ambulantei am ajutat cu targa. Am ajutat politia cu masuratorile, ridicatul de motociclete din drum si cu descrierea pagubelor. I-am rugat pe politisti sa fotografieze castile, una era distrusa, cealalta arata inca foarte bine. Le-am pus castile la pastrare si am ramas in legatura cu politia.
Intr-un final am asteptat singur pana a venit platforma si am urcat motocicletele.
Un sofer a strigat “asa va trebuie, daca faceti slalom, sa va ia permisul”.
Deja era trecut de 21:00 si am luat decizia sa nu mai urc pe Transfagarasan, si bine am facut.
Am mers spre Rasnov, Brasov, Sinaia si am tremurat de frig tot drumul. M-as fi oprit sa dorm undeva dar eram plin de adrenalina. Serpentinele nu sunt deloc amuzante pe bezna si pe frig.
Am ajuns intr-un final in Bucuresti la 3 jumate si cu gandul asta nenorocit, intrebandu-ma oare cand ne-ajunge si pe noi norocul.
