Enduro si 3 cazaturi pe Tabla Butii (306 km)

Credeam ca turele de anul trecut au fost extenuante. Nu. Tabla Butii a  fost extenuanta, e un animal diferit de Muntii Baiului, cel putin in perioada asta a anului. 

Cu 3 culcaturi, doua in zapada, una pe grohotis la deal. Ma dor genunchiul stang, umarul drept si ceafa, practic sunt calcat de tren :)).

Ceilalti doi baieti abia pareau ca se incalzesc spre finalul turei :)) ba chiar dezamagiti de cat de usor a fost traseul.

Ce am invatat:

  • Nu intra ca boul in zapada. Intra mai incet. Daca tot intri, stai mai in spate in sa ca sa usurezi fata sa nu se blocheze in zapada adanca (prima cazatura).
  • Caramelele sunt mai bune decat K60urile.
  • Sa tin mai mult de ambreiaj ca sa previn trasul involuntar de acceleratie cand ma dezechilibrez (a doua cazatura)
  • Sa cobor la vale pe noroi cu frana de motor mai mult decat cea de spate, ca risc sa blochez roata (asta parca a fost a treia, dar tot pe zapada)
  • Tot la vale, pe noroi, sa nu mai merg pe mijloc ci prin rausoarele formate ca e acolo am sanse mai mari sa gasesc aderenta/pietricele.

Premiere

  • Incepand cu cea evidenta, am botezat BMW-ul in offroad pentru prima data. A rezistat culcaturilor si a mers exceptional, inclusiv pe asfalt. Iubesc motocicleta asta.
  • Am mers prin zapada.
  • Am reusit sa merg mult mai confortabil si pe distante mai mari in picioare.
  • Am urcat cel mai inalt deal din viata mea, ridicat in scarite. Am reusit sa il si cobor fara sa mor.
  • Am coborat cea mai lunga si abrupta panta cu noroi din viata mea, mers cu incetinitorul si spatele fugind. Ingrozitor :))
  • Progrese pe mersul pe forestiere, fata de anul trecut, in scarite cu 45-60/h.

Peisajele au fost superbe si compania selecta si dispusi sa ma invete si sa ma ajute sa ies din c@ca :D. Multumesc!

Mi-a placut mult sa merg cu oameni cu mobre oarecum de aceeasi putere si greutate.

Prima urcare n-a fost foarte dificila, pamant combinat cu pietre sau iarba, dar nimic de speriat. Mi-am zis pff, joaca de copii.

Pe vremea insorita si calda am facut prima oprire la izvor langa Monumentul Eroilor Cazuti

Am continuat drumul pe creasta, si nu o data l-am pierdut pe Gabi. In secunda unu il vedeam in oglinda. 10 minute mai tarziu aparea ca prin magie sau teleportat in fata mea, gasind tot felul de trasee dubioase si nemarcate.

Pana cand se decidea sa isi faca iar aparitia :))

Joaca de copii pana la prima zapada. Cea in care ziceam mai devreme ca n-am stiut sa intru. M-am blocat in ea dar am fost ajutat de Gabi sa ies. 

La a doua patura mare de zapada am ales sa merg pe urmele lui Gabi. Dar ce n-am realizat eu e ca imi lipseste si skillul lui :))))) si hop, m-am trezit cu piciorul sub ea si cu cerul deasupra si cu coorul ud si rece.

Drumul continua pana apar muntii astia frumosi la orizont.

Aici Cristi mi-a facut o poza de mare maestrie, cel mai adevarat advrider din cati au existat pana acum. Mergand cu 2 la ora 

Urmatorul popas a fost la cimitirul eroilor unde am ars-o gangsta (poza e postata cu permisiune).

Cazatura cea mai aiurea a fost pe o portiune de grohotis sub care era un sol afanat. Am pierdut mobra spre stanga, am pus jos piciorul stang dar am tras de acceleratie din greseala si fara sa strang din ambreiaj. Rezultatul se poate observa mai jos:

Nu stiu de ce naiba, ca doar pe Muntii Baiului am dat de o gramada de bolovani dar am reusit sa trec fara sa cad.

La un moment dat Gabi a propus un traseu frate cu Satana. I-am zis ca in groapa noroioasa si cu frunze din poza de mai jos eu o sa cad cu siguranta, si chiar si lui ii fugise roata mai devreme. Am zis sa lasam asta pe alta data si sa alegem un traseu mai ok.

Dar omul s-a razbunat. Asa e. In poze nu se vede, dar asta e cel mai al naibii inalt si lung deal din lume. Gabi mi-a dat sfaturi despre ce sa fac, cum sa stau si cum sa urc, i-am lasat pe ei primii si in mod incredibil, stand in picioare, am reusit sa urc si eu. Apoi, stupoare. Ala nu era drumul si cica tre sa si coboram inapoi :))))))) For fu cks sake!

Cristi e un artist, maestru in a surprinde momentele cand eu contemplam si regretam decizia de a veni in sezonul asta pe Tabla Butii. Dar singur nu reuseam oricum.

Coborarea de pe munti a fost oricum ca o cina acasa la o familie de iepuri pasionati de S&M. Cu morocvu’… A bagat si Gabi panica legata de K60uri ca sunt tehnic niste slick-uri. Si asa am coborat eu inceeeet, inceeet, cu un picior pe jos si unul pe frana spate – poza nu e reprezentativa pentru partea cea mai abrupta si alunecoasa, asta era parca spre final. Aveam bratele super pompate, desi incercam activ sa ma relaxez.. nu mergea.

Drumul s-a terminat cu niste forestiere, prin care anul trecut as fi mers cu 20km/h, insa acum am indraznit un 45-60km/h. Bine tot am ramas in urma, dar macar e un progres.

Iau mult mai ok curbele in picioare acum decat le iau stand in fund pe sa.

Cea mai buna omleta din lume, la final, povestind cat de incantat am fost de iesirea asta, urmata de serpentine frumoase pe asfalt pana spre Ploiesti.

Am cea mai tare motocicleta din lume.

Eram asa de muci ca la benzinaria de dupa am uitat sa mai pun la loc busonul pe rezervor..