Cod Portocaliu de noroaie in Buzau (420 km)

Asta a fost cea mai misto iesire pe noroaie care era sa nu se intample. Incepusem sa cred ca nu mai vrea nimeni sa iasa cu mine.

Dar cumva s-au aliniat planetele, Florin mi-a confirmat iar pe Gabi era sa nu-l iau pentru ca nu citisem forumul in dimineata plecarii si nu mai aveam de gand sa opresc la Miorita.

Toata povestea cu intamplarile de mai jos sunt surprinse in video:

In prima parte urma sa facem traseul marcat cu 2 pe harta de mai jos, insa am decis sa deviez printr-o padure, un drum pe care n-am mai fost pana acum.

Am plecat pe cancerul de dupa rasarit, imediat dupa ce s-au incheiat codurile portocalii de vreme rea anuntate in Buzau.

Am mers spre Patarlagele, pe drumul pietruit de pe dealuri si din padure inspre Buda Craciuniesti.

Dupa o scurta pauza de alimentare am intrat pe off, insa ne-am abatut de la trackul gpx salvat, nestiind ca drumul din padurea asta nu se intersecteaza cu cel trasat initial – eu credeam ca intr-un kilometru iesim din ea, dar in realitate mergea paralel si tot urca, iar la mijloc era taiata zona de valea unui rau.

Ajungem la intrarea in padure.

Solul umed si alunecos din prima, iar dupa cateva coborari prin padure deja se prevestea o poveste frumoasa.

Ghidoanele faceau ba stanga ba dreapta, cumva nehotarat, ca si politicienii care tot migreaza intre PSD si PNL. Rotile spate trageau la fel.

In ordinea eficientei cauciucurilor, Gabi cu XR-ul cu C-02, blana, eu cu Anakee Wild, blana-ish, Florin cu Mitas de strada s-a distrat cel mai tare.

Baltile de noroi au devenit lacuri la un moment dat:

Rotile si cizmele au inceput sa arate impecabil:

Rotile lui Florin s-au distrat atat de tare incat cea din fata a decis sa nu se mai invarta deloc, de oboseala. Ne-am oprit sa o demontam si sa o curatam de noroi, apoi a calatorit pe mocangeala pe geanta mea din spate.

Locul absolut de vis. Inapoi nu aveam cum sa ne mai intoarcem, asa ca am decis sa vedem ce se intampla mai departe.

Am constatat in scurt timp ca lucrurile nu deveneau mai roz :))).

Ajunsi la o “intersectie” – drumul din stanga era luuuung, abrupt si cu mult noroi. Drumul din dreapta cobora abrupt in vale, nu stiam sigur daca iese undeva.

Cea mai lunga urcare pe noroi din viata mea. La un moment dat stateam pe loc dar vitezometrul indica 32km/h.

Intr-un mod care ramane misterios, a reusit si Florin sa urce cu gumele de strada.

Ne oprim sa evaluam situatia. Mai departe devenea si mai abrupt si in curba si cu mai mult namol.

Ne intoarcem la intersectie, observam ca pe partea opusa a vaii e un sat.. acolo e de fapt drumul pe care voiam sa-l urmam initial.

Problema era ca aveam o coborare in cap, trecerere prin albie de rau cu un prag adanc urmat de o urcare abrupta cu bolovani imediat pe partea opusa. Superb. Inapoi chiar nu mai aveam unde sa ne ducem. Am pus bolovani in albia raului si cumva i-am dat de cap.

A fost cea mai palpitanta coborare + urcare. Triumf total si explozie de entuziasm:

Terminam urcarea pe bolovanii cu noroi, si iesim in sfarsit la drumul din sat, apoi pe asfalt intre dealuri.

Am revenit pe track, si am facut dreapta spre Nehoiu. Am gasit si aici ce cautam – noroaaaieee si balti mari, intrerupte de pamant cu pietris sau bolovani.

Pe cele mai misto le-am pus aici pe video:

Ca sa intram pe drum am parcurs forestierul din vale si am facut dreapta la indicatorul spre Nehoiu.

Zona pe uscat e practicabila cu orice motorizare si incaltaminte, poate cu putina grija daca a plouat recent, oricum mult mai putin provocatoare decat prima parte a traseului.

Noroaiele nu s-au lasat mult asteptate, le-am dat repede de cap, avand practic incalzirea facuta.

Mai o vale, mai un macadam, si iar nooroaaieee:

Balta mea preferata din zona asta e urmatoarea, am inclus-o si pe filmare la minutul 2:50. M-a apucat sa rad singur ca prostul de cata apa mi-a intrat in haine :D.