Ziua buna se cunoaste de dimineata.
Ziua super buna se cunoaste de la ora 10:00 din momentul in care faci o pana.
Ziua perfecta se cunoaste dupa ce esti nevoit sa faci aceeasi pana de doua ori.
- Socoteala de acasa
Planul era sa facem cam 130km pe off incepand de la cariera de piatra de la Patarlagele, apoi printre dealuri pana la raul Basca, in continuare spre varful Ivanetu, oprire la Flacarile vii apoi cascada Bisoca, pe dealuri de la Vintileasca pana la Nereju si cu iesire in Focsani.
Am reusit sa ajungem la Varful Ivanetu :))).
Pentru cei care nu au timp de citit, filmarea asta contine toate zonele interesante, dialog de posesori de BMW si culcaturile de mobre.
- Ucenicia in pene si schimb de placute de frana
Inainte sa inceapa off-ul mai serios, dupa o portiune mica printr-o padure si vreo doua sate, Florin s-a ales cu un cui.
Avand deja multa experienta in domeniu, eu eram entuziasmat, leviere aveam, compresor aveam, iar domnul Bebe dintr-o curte ne-a imprumutat o buturuga pe care sa sustinem mobra.
Roata jos, dejantat sub cric, leviere, scoatem guma gaurita, o punem pe cea de rezerva, la 10:30 deja era cauciucul inapoi pe janta.
Dam la compresor. Si dam. Si nu indica nimic. Verificam compresorul, incercam cu o pompa, manometru, schimbam ventilul, nimic. Constatam ca s-a ciupit cu unul din levierele groase.
Dam jos iar cauciulul, scoatem camera, ii dau eu camera mea de rezerva pe care o si umflam sa vedem daca e in stare buna. O dezumflam si o bagam la loc. Ne chinuim mai mult cu guma a doua oara insa cu mare atentie si verificare de camera la fiecare prindere cu levierul. Guma se umfla. Superb level over 9000.
Hai sa punem roata la loc si sa-i dam blana.
Ne-am mai chinuit 30 de minute cu etrierul spate ale carui placute afurisite nu voiau sa stea unde trebuie si nu intra discul de frana. Oboseala level over 9000.
La 12:30 am terminat de pus roata la loc, negri pe maini si cu mastile pe gura.
Blana spre benzinarie sa ne continuam ziua. Offul a inceput undeva dupa ora 14:00, bifand primul obiectiv: Cariera de piatra de la Patarlagele.
- Google Maps pe modul Walking plus caca de urs
Asta a devenit modul meu preferat de a face trasee, si e superb. Drumul ne-a dus pe asfalt pana la niste sate de unde incepe urcarea in salbaticie. Din Google maps parea drum forestier pe dealuri. In realitate sunt santuri rupte, dealuri abrupte care nu se vad nici pe poze nici in filmari si la un moment dat se pierde in salbaticie, dupa cum urma sa aflam.
Cosmin cu rotile de supermoto si gume de circuit ma tot intreaba dupa fiecare urcare mai serioasa daca sigur asta e drumul. Asta era :)).
Am ajuns pe un platou unde dupa niste noroaie, drumul urma se continua cu doua urcari abrupte, era mancat la mijloc de scurgeri de apa iar pamantul era nisipos cu pietre.
Decizia a fost sa luam o pauza si sa o iau inainte sa vad cum e mai departe, daca merita sa ne chinuim cu acea urcare. Florin a identificat caca de urs aici in zona.
Urcarea imi iese, dar chinuita. Nici o sansa pentru baieti cu gumele de pe mobrele lor. Iar drumul disparea in padure. Parcursesem jumatate din distanta pana la civilizatie. Evaluam situatia si decidem sa ne intoarcem sa gasim alta cale de a ne continua traseul, ca nu stim sigur de ce ne mai lovim mai departe, si eram deja istoviti dupa cele doua pene.
Insa e de revenit aici cu siguranta. Am coborat inapoi pe acelasi drum superb.
- Spre varful Ivanetu – orice mobra culcata se pozeaza, asta e regula.
Urmam calea unor forestiere superbe pe dealuri rasfirate, semi-circulate.
Din oboseala, gresind drumul si incercand sa intorc, mobra decide sa ia o mica si bine meritata pauza. Sarbatoresc evenimentul printr-o poza, asta fiind regula in iesirile mele.
Ajungem si penultima urcare. Destul de abrupta, cateva zone cu bolovani prinsi in pamant care iti arunca mobra de pe o parte pe alta.
Cosmin rezista si urca nevatamat. Nu stiu cum.
- Varful Ivanetu
Ajungem sub creasta, pe un platou dechis unde ne scoatem gecile in apropierea unor baieti veniti cu cortul, mancam si ne bucuram putin de faptul ca incepuse sa picure.
Pana sus in varf, mai era un singur drum, si era abrupt ca dracu, pietre care curgeau siroi si in principiu zero aderenta.
Intr-un moment de luciditate maxima am zis f*ck it, I can do this. Iau mobra, ii dau in sus, nu prea aveai de unde sa iti iei avant. Cand mai aveam doi metri pana sus, aderenta a zis pa, guma spate s-a dat batuta si eu nu aveam cum sa pun piciorul jos in panta. Am fost bucuros ca nu m-am dus rostogol impreuna cu motocicleta. Daca vedeam cum arata urcarea n-o mai incercam.
Ma oftic ca nu se vede nici pe filmare nici in poze caaat de abrupta era de fapt de abia urcai.
- “Bai Alex, cat mai tine drumul asta? Dupa 200m e mai bine”
Ne pornim la vale, punem GPS-ul, de data asta ii zicem sa ne duca pe drumuri de masina, cumva spre o iesire din judetul Buzau.
Toate bune si frumoase pana cand drumul incepe sa devina din ce in ce mai stricat si mai departe de civilizatie. Dar asa zice GPS-ul.
Cosmin ma injura la fiecare oprire mai dificila cand ii ziceam ca asta este drumul si ca mai e putin pana iesim. Inghetau apele. Noi obositi si deshidratati deja, incepea sa se faca tarziu si nu parea ca mai iesim de acolo.
- Cosmin e legendar.
Aici am realizat statutul de legenda al lui Cosmin. Nimeni in mintile lui nu s-ar baga pe aici cu supermoto. Cu roti de strada. Si fara nici o culcatura sau cazatura.
Pauza voluntara de regrupare. N-aveam unde sa pun cricul.
- “Mai e mult pana la asfalt?” Un baiatel localnic: “Nu e asfalt!”.
Ajungem la o rascruce de drumuri, rupti in gura de obositi. Fara semnal la telefon. In spate de unde am venit nu mai puteam sa ne intoarcem.
La dreapta erau sleauri adanci. La stanga o urcare abrupta pe bolovani.
Baietii il iau la interviu pe un baietel care ne explica unde e scoala lui si ca nu e asfalt in zona.
Eram toti cu zambetul pana la urechi. Fiecare din motive diferite :)).
Facem si urcarea asta si iesim la drum tasat. Niste localnici ne confirma ca asta e drumul bun.
Un forestier infinit, dar superb. La stanga arata indicatorul spre Focurile vii… dar zicem hai, sa nu impingem azi coarda. Iesim pe langa platoul Meledic
Cu cel mai mare drag asteptam la semafor, bucurosi ca ne apropiem de civilizatie.
O ultima oprire la Buzau, istoviti dar cu sufletele in rai.
Fix pe centura Buzau, cum faci stanga sa urci pe pod spre Bucuresti, unde vii cu prioritate, am decis sa incetinesc ca poate vine vreun bou. Bai si fix atunci zboara unul la 10 m prin fata mea, o dubita cu remorca, nici urma sa cedeze trecerea. Daca nu incetineam putin atunci, nu se termina frumos tura.
408 km incheiati la ora 22:00.
E de revenit.
